Nu voi uita niciodată...
Nu numai strigătele de bucurie pot anunţa victoria... Uneori lacrimile şi gemetele răniţilor o fac la fel de bine... Cu peste 30 de ani în urmă, strigătul de durere (specific oricărei fiinţe vii la primul contact cu lumea) avea să aducă bucurie într-o familie de tineri. Primul lor copil, un băiat, s-a născut şi e sănătos...
Deşi am vagi amintiri petrecute până la vârsta de patru ani, prima amintire care m-a marcat şi n-o pot uita e că, după câteva zile de lipsă, mama s-a întors acasă cu un ghemotoc mic, care făcea zgomot... Mai rău e că atunci când se calma eu trebuiam să fiu cuminte pentru că: doarme copilul... Aţi ghicit e vorba de fratele mai mic... Nu ştiu dacă era invidie sau gelozie pentru că nu mai eram eu centrul atenţiei... cert e că nu-l prea înghiţeam... Într-o zi m-am uitat mai cu atenţie la el... a întins o mână şi mi-a zâmbit... de atunci, chiar dacă ne-am mai certat sau ne-am bătut am rămas cei mai buni prieteni...
Nu pot uita prima zi de şcoală nici chinul învăţării alfabetului... Citind cursiv încă de la patru ani jumate, n-am înţeles niciodată bucuria celor care reuşeau să spună pe silabe " Ana are mere"...
Timpul a trecut iar la vârsta de 10 ani respectiv 6 ani(fratele), aveam să primim vizita mezinului... De data aceasta înţelegeam mai bine ce se întîmplă, aşa că, cel puţin eu, nu l-am mai privit ca intrus...
Nu pot uita sărutul mamei pe frunte în fiecare dimineaţă când pleca la servici... De multe ori treaz fiind deja, ţineam ochii închişi ca nu cumva să-mi treacă rândul... Pe masă găseam micul dejun şi programul zilei... Mulţumesc părinţilor că şi în perioadele de criză nu am ştiut ce-nseamnă să nu ai "minimul necesar"...
Au urmat anii de liceu, cel mai mare eveniment al istoriei române, care, indiferent dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, ne-a dat libertatea de a spune ce gândim fără frică, studenţia, căsătoria, naşterea primului copil... Toate acolo, în diferite locaţii, dar în România...
S-au întâmplat multe... şi bune şi rele... au rămas ridurile şi amintirile... suficiente amintiri plăcute însă care mă fac să mă gândesc la locul de unde am plecat şi să nu înţeleg pe cei cărora " le e greaţă de România"...
Din categoria "nu pot uita" vă invit sa vizitaţi o aplicatie pe atunci unică in România, oraşul virtual Suceava 
,
site-ul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava 
, locul unde m-am format nu neapărat ca inginer, ci ca OM,
site-ul ultimului meu loc de muncă în Romania (cel mai scurt - doar 6 luni, cel mai reuşit ca îmbinare plăcut-util) Darex Auto
Probabil că vor apare link-uri noi curând de aceea vă invit să revedeţi această pagină...
bravenet.com